Angajatul de la Permise Covasna prins când lua mită de la un investigator sub acoperire, reținut

Angajatul de la Permise Covasna prins când lua mită de la un investigator sub acoperire, reținut
Publicat: 07/10/2014, 20:14

Reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna arată, într-un comunicat de presă, că procurorii au dispus, marți, reținerea lui C.S., agent de poliție din cadrul Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor Covasna, pentru comiterea a două infracțiuni de luare de mită.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, marți, de DGA – Serviciul Județean Anticorupție Covasna, agentul-șef de poliție C.S. din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare Vehicule Covasna a fost prins în flagrant de angajații Serviciului Județean Anticorupție Covasna, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna, în timp ce primea de la un investigator sub acoperire suma de 200 de euro.

În comunicat se precizează că, în cursul lunii iulie, la sediul Serviciului Județean Anticorupție Covasna s-a prezentat un bărbat din municipiul Sfântu Gheorghe, care a sesizat faptul că agentul-șef i-a pretins suma de 300 de euro în vederea obținerii permisului de conducere și promovării probei de traseu.

„În cauză, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna a dispus autorizarea și folosirea unui investigator sub acoperire, astfel că în 7 octombrie, în jurul orei 09.30, cu ocazia susținerii probei de traseu, agentul de poliție a fost prins în flagrant în timp ce primea de la investigatorul sub acoperire suma de 200 de euro”, se subliniază în comunicat.

Astfel, procurorul a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de agentul-șef de poliție C.S. pentru luare de mită.

Anterior, purtătorul de cuvânt al Parchetului Tribunalului Covasna, procurorul Marcel Antonescu, declara că un angajat al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Covasna a fost prins în timp ce primea mită de la o persoană pe care trebuia să o promoveze la proba practică, în vederea obținerii permisului auto.

Ca urmare, angajatul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Covasna a fost dus la Parchet pentru audieri, ulterior fiind reținut.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
FOTO. Imaginile anului cu romanticul Ilie Năstase în timp ce își sărută cu foc soția!...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Cei trei bărbați care transformă India într-o superputere economică. Țara va devansa Germania și Japonia...
Declarații cutremurătoare făcute de mama lui Sebastian Olariu, tânărul ucis în accidentul de la 2...
Florin Piersic, în stare GRAVĂ când a ajuns la spital! Declarațiile șocante ale medicilor
Vremea 13 mai - 10 iunie 2024. ANM anunță ploi și vânt în toată țara;...
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Tânăr din Mehedinți, găsit fără suflare în locuința în care creștea ilegal șerpi. Anchetatorii au...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Medicii de la Spitalul „Foişor” despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Starea generală...
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
O nouă taxă obligatorie în România. Legea intră în vigoare de la 1 iulie
Lista artiștilor care vor cânta la Neversea 2024. Surprize mari pentru petrecăreți
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și...
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt...
Cum a reacționat soția lui Vali Vijelie, după ce a ascultat melodia „Să iubești două...
Care este starea de sănătate a lui Florin Piersic după a treia operație: ”Se află...
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se...
Tot mai multe cazuri de rujeolă în Europa